ialovenionline
liderul de la tiraspol

Liderul transnistrean recunoaște că regiunea e în criză profundă, iar rezervele sunt epuizate

17 iunie 2025
87 vizualizări

Liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a convocat o ședință cu reprezentanții administrației, ai așa-zisului guvern și ai sovietului suprem. Subiectul principal al discuțiilor a fost bugetul regiunii, a cărui executare, în condițiile actuale, a devenit imposibilă, transmite IPN.

Cu rapoarte privind situația economică actuală au venit așa-numitul ministru al economiei, Serghei Obolonik, și al finanțelor, Aliona Ruskievici. Potrivit acestora, regiunea trece printr-un „declin economic profund”, provocat de criza energetică și instabilitatea geopolitică.

În perioada ianuarie-mai, volumul producției industriale a scăzut cu 43%, comerțul extern – cu 31,5%, iar exportul de energie electrică a fost complet sistat.

Cele mai afectate domenii sunt metalurgia, industria chimică și sectorul energetic. Sursele de suplinire a bugetului sunt practic epuizate, aprovizionarea regiunii cu resurse energetice rămâne instabilă, iar îndeplinirea angajamentelor sociale ridică tot mai multe semne de întrebare.

Vadim Krasnoselski a calificat situația drept „critică” și a făcut apel la „consolidarea eforturilor pentru a identifica noi soluții”. Potrivit acestuia, măsurile tradiționale de sprijinire a economiei nu mai sunt eficiente, iar „rezervele au fost complet epuizate”.

Anterior, IPN a scris despre faptul că criza energetică izbucnită în regiunea transnistreană la începutul acestui an a declanșat o criză financiară, ale cărei prime semne au fost deja observate în administrația liderului regiunii nerecunoscute.

Două surse citate de agenție – una din sistemul bancar și alta din administrația regiunii – susțin că autoritățile de la Tiraspol analizează posibilitatea de a solicita ajutor din partea Federației Ruse, în valoare de câteva sute de milioane de dolari. Totuși, niciuna dintre surse nu a putut preciza la ce nivel au loc discuțiile și despre ce tip de sprijin este vorba – grant sau împrumut.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările