Locuitorii unui sector din comuna Zîmbreni au rămas fără apă. Primarul: „Am luat țeavă nouă, pe împrumut”
Locuitorii unui sector din comuna Zîmbreni au rămas fără apă, după ce fântâna arteziană ce îi aprovizionau cu apă s-a defectat. Procesul de reparație este mai anevoios pentru că „s-a înnămolit țeava”, lucru nemaiîntâlnit până acum în localitate, menționează primarul Daniel Țonu. Pentru a reconecta cetățenii la apă, primarul a procurat țeava „pe împrumut”.
În comuna Zâmbrei există șase fântâni arteziene, dintre care cinci sunt conectate între ele. În cazul în care una din cele cinci se defectează, procesul de aprovizionare cu apă este suplinit de celelalte. „Poate nu este presiunea care ar trebui dar este apă. Cea de-a șasea fântână este unica care nu este conectată la rețea și asta s-a și defectat. E o năpastă pentru noi. Niciodată nu s-a mai întâmplat una ca asta, cinci fântâni arteziene s-au defectat, una după alta, în ultima lună”, declară Daniel Țonu, primarul comunei.
La moment se întreprind săpături pentru a fi schimbată țeava iar din spusele primarului, după finalizarea lucrărilor vor găsi resurse să achite agentului economic banii.
„Acum în regim de urgență lucrăm pentru a reconecta cetățenii la apă, nu avem bani dar am luat cu împrumut, undeva vreo 150 de mii de lei ne va costa țeava și toate accesoriile. Sperăm ca mâine, poimâne locuitorii să aibă deja apă iar după vom găsi să întoarcem agentului economic banii”, a precizat primarul.
Totodată, primarul îndeamnă locuitorii să achite la timp consumul de apă.