ialovenionline
photo 2026 02 23 20 17 34 1024x682 1

Lumânări pentru pace: Parlamentul, iluminat în culorile Ucrainei la patru ani de război

23 februarie 2026
178 vizualizări

Clădirea Parlamentului de la Chișinău a fost iluminată, în seara de 23 februarie, în culorile drapelului ucrainean, iar în scuarul legislativului au fost aprinse lumânări aranjate în forma cuvântului „Peace” (Pace), transmite IPN.

Acțiunea marchează patru ani de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj de susținere pentru poporul ucrainean, menționând că „de patru ani, Ucraina luptă cu dârzenie pentru libertate, pentru țară și pentru viitor”.

Igor Grosu a mai spus că, de peste 1 400 de zile, „oamenii din Ucraina trăiesc în frig, în întuneric, departe de casă sau sub amenințarea bombelor”.

„Am condamnat din prima zi agresiunea brutală a Federației Ruse și rămânem fermi în sprijinul poporului ucrainean. În semn de solidaritate, Parlamentul Republicii Moldova este iluminat în această seară în culorile Ucrainei – culori ale curajului, demnității și speranței – culori care vor învinge”, a subliniat președintele Parlamentului.

De la începutul războiului, Republica Moldova a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni raportat la populație din Europa. Aceștia beneficiază de asistență socială și medicală, adulții se pot angaja în câmpul muncii, iar copiii pot frecventa instituțiile de învățământ din țară. Protecția temporară acordată refugiaților ucraineni a fost extinsă până în martie 2027.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările