Foto simbolMașină confiscată și aproape 2 ani de închisoare pentru un șofer prins de două ori în stare de ebrietate
Un bărbat a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, după ce a fost surprins de două ori conducând în stare de ebrietate și fără permis pe raza raionului Ialoveni.
Potrivit dosarului examinat, primul incident a avut loc în februarie 2024, când bărbatul a fost oprit de polițiști după ce conducea un automobil, deși consumase alcool. Testul Drager a indicat o concentrație de 0,52 mg/l alcool în aerul expirat. Totodată, s-a stabilit că acesta nu deținea permis de conducere.
Al doilea caz a fost înregistrat o lună mai târziu, în martie 2024, când aceeași persoană a fost din nou observată la volan, manifestând semne de ebrietate. De această dată, el a refuzat să fie supus testării alcoolscopice și examenului medical, acțiune care constituie infracțiune conform legislației penale.
Instanța a dispus și confiscarea mijlocului de transport utilizat în săvârșirea infracțiunilor.
Avocații inculpatului au solicitat achitarea acestuia, însă probele administrate în dosar – inclusiv rezultatele testării, declarațiile martorilor și înregistrările video – au confirmat vinovăția bărbatului.