
Ministerul Mediului propune interzicerea plasării pe piață a coroanelor și ornamentelor funerare din plastic
Ministerul Mediului propune interzicerea plasării pe piață a coroanelor și ornamentelor funerare din plastic, prin modificarea Legii privind deșeurile. Potrivit proiectului, aceste produse vor fi incluse în categoria articolelor din plastic de unică folosință a căror comercializare va fi interzisă.
Autoritățile argumentează că majoritatea coroanelor funerare sunt realizate dintr-o combinație de plastic, textile sintetice, sârmă și burete floral, materiale care nu pot fi separate și reciclate eficient.
Ministerul estimează că, raportat la numărul deceselor înregistrate în 2025, în Republica Moldova sunt utilizate anual între aproximativ 96.000 și 257.000 de coroane și ornamente funerare din plastic. În funcție de greutatea acestora, cantitatea de deșeuri generată poate varia între circa 40 și peste 500 de tone pe an.
Potrivit autorităților, aceste deșeuri sunt dificil de reciclat și ajung, de regulă, în cimitire sau în fluxul deșeurilor municipale. În unele cazuri, ele sunt depozitate necontrolat sau arse ilegal, ceea ce contribuie la poluarea aerului și a solului și poate afecta sănătatea populației.
Dacă proiectul va fi aprobat, coroanele și ornamentele funerare din plastic nu vor mai putea fi comercializate pe piața din Republica Moldova.