ialovenionline
nicolae schitcoFoto: moldpres.md

Nicolae Schițco, distins cu Titlul Onorific „Ambasador al orașului Ialoveni” și omagiat la Biblioteca Națională

fas fa-align-center
2 mai 2025
126 vizualizări

Personalitate marcantă a culturii și literaturii române, Nicolae Schițco a fost recent onorat cu Titlul Onorific de Ambasador al orașului Ialoveni, în semn de recunoaștere a contribuției sale remarcabile la promovarea imaginii orașului pe plan național și internațional.

Distincția i-a fost conferită prin Dispoziția Primarului orașului Ialoveni nr. 163 din 22 aprilie 2025, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani. În document se menționează aportul său la sporirea prestigiului orașului Ialovenisprijinul constant acordat autorităților localeatitudinea civică activă și promovarea valorilor culturale autentice prin întreaga sa activitate profesională și publicistică. De-a lungul timpului, Nicolae Schițco a ocupat și funcția de Șef al Secției Cultură a raionului Ialoveni, implicându-se activ în susținerea inițiativelor culturale locale.

nicolae schitco 2

Momentul omagial a fost marcat printr-un eveniment de amploare la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, cu genericul „Nicolae Schițco: personalitate distinctă a culturii și scrisului românesc”. Cu acest prilej, au fost lansate trei lucrări editoriale semnificative: monografia biobibliografică „Nicolae Schițco”, volumul „Bulgări” și cartea „Clepsidre de interior (Șoapte la poarta cuvântului)”.

Monografia, elaborată de Biblioteca Națională, cuprinde 217 pagini și peste 250 de înregistrări bibliografice, imagini de arhivă și informații detaliate despre activitatea profesională a autorului. Volumele „Bulgări” și „Clepsidre de interior” sunt parte dintr-o trilogie de reflecții, aforisme și maxime, conturând universul spiritual și intelectual al autorului. Ambele lucrări sunt prefațate de critici literari de prestigiu și evidențiază căutarea de sens, introspecția și valorile morale promovate de autor.

Pentru întreaga sa activitate, Nicolae Schițco a fost decorat în cadrul aceluiași eveniment cu medalia „Nicolae Milescu Spătaru”, distincție oferită pentru promovarea valorilor culturale naționale și contribuția la valorificarea patrimoniului local.

„Aceste volume redau bogăția sufletului său. Unele aforisme vor rămâne în memoria cititorilor, precum ecoul unei culturi vii și durabile”, a declarat acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei.

Nicolae Schițco s-a născut la 27 aprilie 1955, în satul Sofia, raionul Drochia. A absolvit Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a USM. A fost fondatorul Fundației „Draghiștea”, prin care a editat peste 100 de titluri de carte. A inițiat sistemul distincțiilor de stat și pe cel heraldic al Republicii Moldova. Este cetățean de onoare al raionului Ialoveni(2022) și al satului natal Sofia (2023), fiind anterior decorat cu titlurile „Om Emerit” (2016), Crucea „Meritul Heraldic” (2020) și medalia „Dimitrie Cantemir” (2021).


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările