ialovenionline
accident suruceni 2026

O minoră de 15 ani, blocată în vehicul după un accident grav în raionul Ialoveni

11 iunie 2026
494 vizualizări

Salvatorii Unității de Pompieri și Salvatori Ialoveni au intervenit miercuri după-amiază pentru descarcerarea unei minore rămase blocate în urma unui accident rutier grav produs pe traseul M1, între localitățile Suruceni și Nimoreni.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 12:44. Potrivit informațiilor operative, coliziunea a implicat două autoturisme, un Mercedes și o Toyota, în care se aflau în total cinci persoane.

O minoră în vârstă de 15 ani, pasageră în automobilul Mercedes, a rămas blocată între fiarele vehiculului avariat. Salvatorii au efectuat lucrările de descarcerare și au extras-o în stare conștientă. Minora a suferit leziuni și a fost predată echipajului medical în stare stabilă.

Alte trei persoane din cele două autoturisme implicate au suferit traumatisme și au necesitat îngrijiri medicale.

Circumstanțele și cauza producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele de drept.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările