ialovenionline

Guvernare locală

ialoveni moinesti

Orașul Ialoveni și municipiul Strășeni s-au înfrățit cu municipiul Moinești din România

12 septembrie 2022
1050 vizualizări

Acordurile de înfrățire între orașul Ialoveni, municipiul Strășeni și municipiul Moinești din județul Bacău, au fost semnate de către primarii celor trei localități Sergiu Armașu, Valentina Casian și Valentin Vieru, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului local Moinești, pe data de 11 septembrie 2022. Documentele prevăd cooperarea pe mai multe domenii, precum atragere de investiții, educație, sănătate și promovarea valorilor culturale.

Încheierea parteneriatelor s-a realizat în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor municipiului Moinești, care au avut loc în perioada 8-11 septembrie. Din partea orașului Ialoveni, la aceste manifestări culturale au participat Constantin Moscovici, Orchestra raională de fanfară Ialoveni, dirijor Grigore Vîrlan, interpreții Aurelia Munteanu și Anatol Chiaburu.

ialoveni moinesti 1
ialoveni moinesti 2

În cadrul acelorași evenimente, a fost inițiată o cooperare între Spitalul Raional Ialoveni și Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Dinu Șargu, directorul spitalului, și Adrian Cotlău, șeful Secției Consultative, au efectuat o vizită de studiu la Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Fiind una dintre cele mai performante unități medicale din România, instituția dispune de heliport, este dotată cu aparataj şi dispozitive medicale de ultimă generație și se ocupă, inclusiv, cu prelevarea de organe pentru transplant. 

ialoveni moinesti 3

Municipiul Moinești este situat în partea de nord-vest a județului Bacău, România, are o suprafață de 5490 ha și 21500 locuitori. Prima atestare documentară a localității este datată cu anul 1437.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările