
Parlamentul a denunțat acordul cu Rusia privind funcționarea centrelor culturale
Parlamentul a denunțat Acordul cu Federația Rusă privind înființarea și funcționarea centrelor culturale, semnat la Moscova acum 27 de ani. Opoziția a criticat inițiativa, afirmând că alte state europene nu au recurs la măsuri similare și că aceasta nu face decât să dezbine și mai mult societatea. Dezbaterile și luările de cuvânt au durat câteva ore, iar în final proiectul a fost adoptat în prima lectură, cu votul a 60 de deputați, transmite IPN.
Ministrul culturii, Cristian Jardan, a declarat în plen că acordul respectiv nu mai corespunde realităților și că este folosit pentru promovarea propagandei ruse. „Este finanțat direct de Rossotrudnichestvo. Din câte se poate observa, nu este o agenție care se ocupă de promovarea culturii ruse, ci o instituție aflată în subordinea directă a Președinției ruse, gestionată de Ministerul rus de Externe. Din 2022 se află sub sancțiuni internaționale, fiind calificată de UE drept principala agenție de stat a Rusiei care proiectează puterea soft a Kremlinului și influența sa hibridă”, a declarat ministrul.
Potrivit lui, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și al tentativelor de destabilizare din Republica Moldova, menținerea acordului ar reprezenta un risc pentru securitatea națională.
Examinarea proiectului a stârnit dezbateri în plenul parlamentului, opoziția venind cu critici dure. „Menționați că Rossotrudnichestvo este sancționată în UE, dar în alte 15 țări membre centrele culturale ruse nu sunt închise. Înțeleg că vreți să arătați că sunteți cei mai anti-Rusia dintre toate țările. Vă rog să fiți corecți”, a declarat președinta fracțiunii Partidului Comuniștilor, Diana Caraman.
În replică, ministrul culturii a subliniat că mai multe țări din regiune au închis aceste centre încă din 2022. „În România, Polonia, Slovenia și Slovacia aceste centre au fost deja închise. Eu nu știu ce se întâmplă în alte țări, dar știu ce se întâmplă în regiune. Vă aud vorbind doar în limba rusă și aveți tot dreptul, iar această țară respectă acest drept. Pentru asta nu e nevoie de tratate cu agenții care se ocupă cu tot ce vrei numai nu cu cultura”, a declarat Cristian Jardan.
Lidera fracțiunii PAS, vicepreședinta parlamentului Doina Gherman a susținut poziția ministrului, amintind că Moldova respectă și valorifică cultura rusă prin numeroase instituții locale. „Aș menționa Casa-muzeu „Alexandr Pușkin”, dar și cele 260 de școli cu predare în limba rusă din întreaga țară. Toate acestea demonstrează respectul Chișinăului față de cultura, limba și poporul rus”, a menționat Doina Gherman.
De cealaltă parte, deputata comunistă, Inga Sibova a întrebat de ce schimbul cultural este considerat un risc și nu o oportunitate. „După cum am spus, acest centru nu are aproape nimic în comun cu cultura”, i-a răspuns ministrul Jardan.
Proiectul de lege a fost aprobat cu voturile a 60 de deputați din Partidul Acțiune și Solidaritate și din Partidul Democrația Acasă. În plen a fost propusă și aprobarea proiectului în lectura a doua, însă inițiativa nu a întrunit numărul necesar de voturi. Prin urmare, documentul urmează să fie supus examinării și votării în lectură finală în termen de 10 zile.