
Patriarhul rus Kirill și șeful FIDE, incluși în noul pachet de sancțiuni propus de Comisia Europeană
Uniunea Europeană ii va include pe patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, și pe presedintele Federației Internaționale de Șah în cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei. Potrivit presei europene, propunerea Comisiei Europene vine după ce incercări similare au fost blocate în Consiliul European de fostul premier al Ungariei, transmite IPN.
Potrivit presei internaționale, Comisia Europeană consideră că patriarhul Kirill, pe numele său laic Vladimir Gundiaev, a susținut și justificat în mod constant războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Prin urmare, acesta va avea interdicție de intrare în statele UE și îi vor fi înghețate activele deținute în statele membre. Sub conducerea lui Kirill, Biserica Ortodoxă Rusă a aprobat documente care justifică invazia rusă în Ucraina și promovează narațiuni considerate false și propagandistice de către statele occidentale.
În același timp, pe lista propusă de Comisia Europeană figurează și alte personalități ruse, inclusiv președintele Federației Internaționale de Șah (FIDE), Arkadi Dvorkovici, ministrul rus al sportului, Mihail Degtiarev, precum și conducători ai unor organizații sportive din Federația Rusă.
Anterior, includerea patriarhului Kirill pe lista sancțiunilor europene a fost blocată în Consiliul European de fostul premier ungar Viktor Orbán, care a invocat libertatea religioasă. Potrivit presei europene, noul guvern de la Budapesta, condus de Péter Magyar, și-a exprimat disponibilitatea de a susține decizia.
Propunerea va fi examinată de statele membre UE, iar adoptarea sancțiunilor se face prin consens la summitul Consiliului European.