ialovenionline
received 1345669025927521 1

Percheziții CNA la Inspectoratul de Poliție Ialoveni. Un șef de secție a fost reținut

21 aprilie 2022
3732 vizualizări

Șeful Secției urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Ialoveni și un om de afaceri din localitate au fost reținuți de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Aceștia sunt bănuiți că ar fi încercat să mușamalizeze un dosar penal în schimbul a 5000 de euro. 

Potrivit datelor anchetei, omul de afaceri ar fi fost victima unui furt, în urma căruia ar fi fost prejudiciat de bunuri în valoare de aproximativ 10 000 de euro. Acesta s-ar fi adresat cu plângere la Inspectoratul de Poliție Ialoveni, iar în baza acesteia a fost deschis un dosar penal pentru furt în proporții mari. Ulterior a fost identificat autorul furtului, iar omul de afaceri ar fi ajuns la o înțelegere cu soția acestuia, care i-ar fi returnat paguba. Deoarece cauza penală era în derulare la organul de urmărire penală a Poliției, antreprenorul ar fi promis că se poate înțelege cu anchetatorul să închidă cazul contra unei recompense de 5000 de euro. 

După denunțarea faptelor descrise mai sus, CNA a inițiat o urmărire penală pentru trafic de influență, iar aseară polițistul și omul de afaceri au fost reținuți pentru 72 de ore. În aceste momente se efectuează șapte percheziții în orașul Ialoveni, inclusiv în biroul de serviciu al polițistului. Acțiunile au ca scop fortificarea probatoriului. 

Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală. 

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările