ialovenionline
pesti morti Lacul Danceni

Peștele din Lacul Dănceni continuă să moară. „Ne e frică să nu avem vreo epidemie”

6 august 2025
392 vizualizări

La mai bine de o săptămână după ce în spațiul public au apărut imagini cu pește mort ce plutește pe malul lacului Dănceni, primara localității publică avertizează că peștele continuă să moară și că acesta nu este evacuat din apă, ceea ce ar putea duce la o epidemie.

Primara Victoria Butuc-Guranda susține că dacă săptămâna trecută peștele mort era strâns, acum acesta este lăsat în apă.

„Este un dezastru ecologic. Cea mai mare frică este să nu avem o epidemie, care să pornească de la acest pește asfixiat. Deși administratorul ne spune că peștele se colectează, așa cum ieri bazinul era plin de pește, de parcă s-ar părea că sunt pescăruși, dar de fapt, sunt pești morți, exact așa stă și astăzi. Dacă la începutul săptămânii trecute mai vedeam câte o persoană cu barca, acum nu se vede absolut niciun angajat care să colecteze acest pește mort”, declară Victoria Butuc-Guranda, într-un video postat pe rețelele de socializare.

Primara face apel către toate instituțiile pentru a se întreprinde măsuri de urgență. Aceasta consideră și că administratorul lacului trebuie pedepsit: „Am mai avut situații în care peștele a murit, dar ceea ce vedem este de groază”. „Ne temem că lucrurile vor duce la infecții și atunci va avea de suferit întreaga comunitate, întreg raionul, pentru că apa se revarsă în râul Ișnovăț”, mai spune primara.

De cealaltă parte, administratorul Asociației Piscicole, în gestiunea căreia se află Lacul Dănceni, respinge acuzațiile și spune că zilnic, din apă este evacuat circa 150-200 de kg de pește mort.

„Avem deja vreo 1,5 – 2 tone de pește scos din apă. Au fost de la ANSA, de la Ministerul Mediului, de la Primărie. Am făcut un registru, la indicația ministrului și facem câte un video în fiecare zi pe care îl transmitem, pentru a demonstra că scoatem peștele din apă”, a declarat Victor Bortă pentru IaloveniOnline.

Totodată, Victor Bortă exclude total riscul vreunei epidemii: „Sigur că nu există riscul. E mai multă panică. Despre ce fel de epidemie poate fi vorba Epidemie e atunci când avem vreun virus sau bacterie, dar peștele nu e infectat de viruși sau bacterii. De la pește nu se transmite nimic. Când colectăm peștele, da, el e în proces de putrefacție, dar el este încă întreg, nu e fărâmat.”

Amintim că, încă de săptămâna trecută, administratorul Asociației Piscicole a declarat că motivul morții peștilor din Lacul Dănceni este canicula, care scade nivelul de oxigen din apă.

Citește și: Pești morți, pe malul Lacului Dănceni. „Din păcate nu avem ce face”


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările