
Poliția avertizează cetățenii să nu participe la protestul de sâmbătă organizat de fugarul Ilan Șor
Poliția atenționează cetățenii să nu participe la protestul organizat sâmbătă, de fugarul condamnat Ilan Șor, pentru care acesta a promis o remunerare de 3000 de dolari. Oamenii legii avertizează că dacă acceptă participarea la acest eveniment, pot deveni parte la comiterea unei infracțiuni sau contravenții, respectiv pot fi sancționați.
”Toți cetățenii trebuie să înțeleagă că ei vor purta răspundere, nu doar pentru comiterea infracțiunii, ci și pentru tendința, pregătirea unei astfel de infracțiuni, ei vor fi sancționați”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul emisiunii Dialog Deschis.
Mai mult, acesta a anunțat că „în toate raioanele a fost pornit procesul pe articolul 47, care prevede propunerea, adică dacă tu ai acceptat acea propunere, deja e o faptă consumată. Toate persoanele care vor porni din localitate, vor fi subiecții investigațiilor”, a explicat Viorel Cernăuțeanu.
„Dacă împărțim 3.000 de dolari la 30 de zile, asta iese 100 de dolari zilnic. Și acum rămâne cetățeanul să vadă dacă o plată promisă de 100 de dolari pe zi o să acopere o amendă de 7.500 de lei pe zi pentru participarea la un protest plătit. În cazul în care nu se va subordona cerințelor organelor de drept, se adaugă sancțiunea de nesubordonare. Atunci când o să aduni o penalitate de 15 mii de lei pe zi, mă tem că nu se acoperă cu acei 100 de dolari”, a mai spus șeful IGP.
De asemenea, poliția informează că așa-numitul protest organizat de Șor nu este autorizat și nu are stabilită o locație de desfășurare, or ambele locații anunțate, atât Piața Marii Adunări Naționale, cât și spațiul din fața Gării Feroviare, sunt predestinate altor activități.
De altfel, fostul președinte al raionului Orhei și lider al fostului Partid „Șor” din regiune, Dinu Țurcanu, a avertizat astăzi că la protestul de sâmbătă sunt așteptate provocări sângeroase.
„În afară de provocări, care se vor solda cu vărsări de sânge, nimic nu va fi”, a spus Dinu Țurcanu într-un video pe pagina sa de Facebook.
„Vă rog, nu participați la aceste mitinguri și provocări. Nu vă lăsați atrași de banii promiși, pentru că sunt momeală. În plus, acesta ar urma să fie prețul sângelui care se vrea a fi vărsat de către cei care organizează aceste provocări”, a adăugat el.