ialovenionline
bugetare participativă

Primăria Ialoveni îndeamnă locuitorii să voteze proiectul pe care și-l doresc în localitate

27 noiembrie 2023
545 vizualizări

Primăria Ialoveni îndeamnă locuitorii orașului să se implice în alegerea unui proiect ce urmează a fi implementat în orașul Ialoveni. Până la 18 Decembrie, ialovenenii își pot da votul pentru proiectul favorit, iar inițiativa care va acumula cele mai multe voturi, va fi implementată în localitate.

Bugetarea participativă are drept scop implicarea cetățenilor într-un proces democratic de decidere a modalității de cheltuire a unei părți din bugetul local. Cele 12 proiecte propuse spre finanțare au fost înaintate de elevii Liceului Teoretic „Andrei Vartic” și Liceului Teoretic „Petre Ștefănucă”, cât și de alți locuitori ai orașului Ialoveni. De menționat că, costurile proiectelor sunt cele indicate de autorii proiectului. Cifrele sunt estimative și vor fi revizuite de către membrii unei comisii, care va evalua și rezultatele votării.

Cele 12 proiecte propuse pot fi consultate și votate AICI. Fiecare persoană, care are cel puțin 14 ani, poate vota cel mult 3 proiecte.
Pentru a putea vota aveți nevoie de un număr de telefon mobil, pe care vă va fi expediat un cod PIN, necesar pentru a confirma votul. Procedura de votare se încheie imediat după ce introduceți codul PIN care va fi expediat pe numărul de mobil indicat.

Proiectul care va acumula cele mai multe voturi urmează a fi implementat din bugetul local al orașului Ialoveni, cu susținerea financiară a IDIS „Viitorul” și AGORA C.E. din Cehia.

Vedeți mai jos o retrospectivă a celor 12 proiecte propuse spre votare:

  1. Crearea unui complex de joacă pentru copii. Locație: Grădinița nr.1 ”Andrieș”. Cost estimativ: 160.000 lei
  2. Revitalizarea estetică și funcțională a străzilor prin iluminare creativă LED. Cost estimativ: 30.000 lei
  3. Crearea unui spațiu pentru copii. Locație: Biblioteca „Spiridon Vangheli”. Cost estimativ: 160.000 lei
  4. Amenajarea unui spațiu de amfiteatru/film. Locație: spațiul din fața Oficiului Poștal Ialoveni. Cost estimativ: 278.000 lei
  5. Piste pentru bicicliști pe strada Alexandru cel Bun. Cost estimativ: 320.000 lei
  6. Reamenajarea Parcului „Sfatul Țării”: bibliotecă în aer liber, mini teren pentru sport, reparația și iluminarea havuzului. Cost estimativ: 117.500 lei
  7. Amenajarea Parcului „Sfatul Țării”: mobilier pentru încărcatul telefoanelor, trotinetelor electrice sau bicicletelor electrice; camere de supravegere; ”copac ”cu panouri fotovoltaice și Wi-Fi. Cost estimativ: 30.000 lei
  8. Îmbunătățirea experienței de transport a copiilor către școală/grădiniță. Cost estimativ: 540.000 lei
  9. Bandă verde pentru bicicliști. Locație: Str. Grigore Vieru. Cost estimativ: 40.000 lei
  10. Amenajarea locurilor de parcare. Locație: Piața Agricolă Ialoveni. Cost estimativ: 110.000 lei
  11. Crearea unui spațiu de odihnă (foișor). Locație: str. Basarabia. Cost estimativ: 60.000 lei
  12. Amenajarea unui spațiu destinat tinerilor: (aparate sportive, plantarea copacilor și amplasarea băncilor pentru odihnă). Locație: str. Grigore Vieru 1. Cost estimativ: 200.000 lei

De menționat că bugetarea participativă este la cea de-a doua ediție în orașul Ialoveni. Prima ediție a avut loc în 2019-2020, în urma căreia a fost modernizat terenul sportiv de pe strada Păcii. Pentru realizarea proiectului, IDIS Viitorul a contribuit cu suma de 4 mii de euro, iar restul – din bugetul orașului Ialoveni.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

92 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările