ialovenionline

Guvernare locală

740836002 893157336561930 7759965439469932360 n

Primarul orașului Ialoveni a semnat un Acord de colaborare cu un oraș din China

9 iulie 2026
101 vizualizări

Primarul orașului Ialoveni Sergiu Armașu, aflat într-o vizită de lucru în China, a semnat un Acord de colaborare cu primarul orașului Yiwu, din provincia Zhejiang, China, prin care și-au asumat angajamentul de a dezvolta cooperarea în domeniul administrației publice locale, economiei și comerțului, educației, culturii, turismului, precum și prin schimburi de experiență și bune practici. Acordul a fost semnat la inițiativa lui Petru Frunze, fost deputat și actual Ambasador al Republicii Moldova în Republica Populară Chineză.

Promovarea vinurilor produse de vinăria Ialoveni a fost unul din subiectele discutate cu conducerea Primăriei orașului Yiwu, scrie Ambasadorul Republicii Moldova la Beijing, Petru Frunze.

„Vor fi puse la dispoziție spații expoziționale gratuite dedicate prezentării vinurilor, iar autoritățile locale vor sprijini comercializarea acestora în rețeaua de magazine specializate în produse importate. Totodată, va fi susținută promovarea și comercializarea vinurilor din Republica Moldova pe această importantă piață”, scrie Petru Frunze într-o postare pe pagina sa de Facebook.

741215836 2498945883884326 2423959188653223923 n

De asemenea, delegația din orașul Ialoveni și ambasadorul Frunze au avut întrevederi cu reprezentanții a două companii din Yiwu, active în domeniile comerțului și logisticii, cu care au discutat oportunități de investiții și proiecte de cooperare în beneficiul orașului Ialoveni.

Orașul Yiwu, cu o populație de aproximativ 1,7 milioane de locuitori, găzduiește unul din cel mai mare centru comercial angro din lume, cu o suprafață de peste 8 milioane de metri pătrați, reprezentând una dintre cele mai importante platforme de comerț internațional, cu conexiuni comerciale în majoritatea țărilor lumii.

În cadrul vizitei sale de lucru, primarul Sergiu Armașu invitat la rândul său conducerea Primăriei Yiwu să viziteze orașul Ialoveni, împreună cu o delegație de oameni de afaceri, pentru consolidarea relațiilor de cooperare și facilitarea unor contacte directe între mediile de afaceri din cele două localități.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările