ialovenionline
356784595 230304446524752 406754333059728098 n

Puhoi: Încă un preot din raion părăsește Mitropolia Moldovei și trece la Mitropolia Basarabiei

28 iunie 2023
7632 vizualizări

După preotul Grigore Mereacre, de la biserica „Trei Ierarhi” din Costești, și preotul Alexei Sîrbu, preot la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Puhoi, părăsește Mitropolia Moldovei și trece la Mitropolia Basarabiei. Într-un comunicat emis de Mitropolia Moldovei, instituția menționează că preotul din Puhoi „a fost oprit de a oficia cele sfinte, începând cu data de 27 iunie 2023, până la aducerea pocăinței depline în fața ierarhului și revenirea în clerul Bisericii Ortodoxe din Moldova”. Deși a fost oprit să oficializeze cele sfinte, preotul își va continua activitatea la biserică. „Acum este democrație, e la voința cetățenilor”, ne-a spus Protopopiatul de Ialoveni, Anatolie Stefanov. 

L-am contactat pe preotul din Puhoi, Alexei Sîrbu, însă acesta a evitat să discute cu reportera Ialovenionline, invocând  că este pe traseu. 

Primarul localității, Ioan Goreanu spune că toată comunitatea susține inițiativa preotului.  „Părintele nostru mereu a fost un om al păcii, un om care a iubit dreptatea, este împotriva agresiunii, bunicii lui au fost deportați în Siberia și întotdeauna a avut o viziune mai diferită. De 34 de ani este preot aici în biserică și a fost aproape de oameni mereu, acum și localitatea îl susține, toți sunt de partea lui. Mi se pare o decizie urâtă din partea Mitropoliei, ca să nu-i dai voie unui preot să se manifeste”, a spus primarul satului Puhoi.

Anatolie Stefanov, Protopopiatul de Ialoveni, spune că decizia Mitropoliei este una întemeiată. „El a ieșit din componența Mitropoliei Moldovei de sine stătător, fără binecuvântare,  fără explicație și a aderat la Mitropolia Basarabiei. Dat fiind faptul că el nu este clericul mitropoliei noastre este un lucru firesc, atunci când omul iese dintr-un serviciu se emite un decret de eliberare, că nu mai face parte din instituția respectivă.  Ca sa ieși trebuie sa obții o cerere, sa obții acea permisiune și să treci o procedură, ceea ce în acest caz nu a fost respectată procedura”, precizează Anatolie Stefanov.

Întrebat despre ce se va întâmpla mai departe la biserica din Puhoi și dacă va fi numit un alt preot, Anatolie Stefanov spune că: „Preotul continuă să slujească mai departe, la noi acum e democrație, și democrația a pătruns și în  biserică. Creștinii fac ce doresc, nu după cum scrie în Evanghelie, în Scriptură, dar cum cred ei că așa e bine și nu ascultă de preoți. Așa la rândul său, preoții nu ascultă de ierarhii săi, de episcopi, de mitropoliți și fac așa din capul lor. Noi avem canoane și mie poate să nu-mi placă ceva, dar eu mă supun canoanelor bisericii și fără binecuvântare nu pot sa fac ceva. Este o ordine care trebuie respectată nu doar în biserică, probabil și în stat același lucru se întâmplă, este o lege la care ne supunem. 

Anterior, în decembrie 2020, și preotul Grigore Mereacre de la biserica Trei Ierarhi din satul  Costești a ieșit din componența Mitropoliei Moldovei, aderând la Mitropolia Basarabiei.

Mitropolia Basarabiei afirmă că în raionul Ialoveni sunt 6 entități ce aparțin Mitropoliei Basarabiei: „Biserica Sfântul Nicolae” din Pojăreni, Biserica „Trei Ierarhi” din Costești, Biserica „Sfinții Martiri Brîncoveni” din orașul Ialoveni, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Puhoi, Biserica din Piatra Albă din comuna Mileștii Mici și Mănăstirea din satul Ulmu „Sfânta Teodora de la Sihla”.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările