
Râul Botna este curățat după inundațiile din ultima perioadă
Pe râul Botna se fac lucrări de curățare și decolmatare în urma inundațiilor produse în ultima perioadă. Intervențiile au loc pe un segment de 15 kilometri, între localitățile Costești și Răzeni din raionul Ialoveni, și fac parte din programul etapizat de reabilitare a afluentului râului Nistru, care se va încheia până la sfârșitul anului, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Mediului, lucrările vor reduce riscul de inundații și vor contribui la protejarea terenurilor și gospodăriilor din apropiere. Totodată, intervențiile urmăresc refacerea ecosistemului acvatic.
În perioada următoare, lucrările vor fi extinse pe un nou tronson de aproximativ 42 de kilometri, de la lacul Răzeni până în orașul Căușeni. Autoritățile precizează că reabilitarea va fi realizată în etape pe întreg cursul de 100 de kilometri al Botnei.
Ministerul Mediului menționează că inundațiile produse în ultima perioadă au evidențiat necesitatea intervențiilor asupra râurilor și a altor resurse de apă. În prezent, lucrări de decolmatare și reabilitare sunt desfășurate și pe alte cursuri de apă din Republica Moldova.
Acest material jurnalistic a fost elaborat de către Agenția de Presă IPN, în cadrul Programului de granturi mici pentru mass-media „Jurnalism comunitar pentru un mediu sănătos și justiție verde”, desfășurat în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de AO EcoContact, cu suportul Suediei. Conținutul prezentului material jurnalistic constituie responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat opiniile EcoContact sau ale donatorului.