ialovenionline
img 6383

Răzeni: “Râpa din centrul satului”, transformată într-un spațiu pentru recreere. Despre cum tinerii cu inițiativă pot schimba lucrurile spre bine

9 iulie 2023
1037 vizualizări

Două bănci și două urne de gunoi au fost instalate în ravena din centrul satul Răzeni. Spațiul de odihnă a fost amenajat în cadrul programului „Fondul pentru Tineri”, un program de granturi mici pentru tineri, coordonat de către Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni” în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni şi susţinut financiar de Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Guvernul Suediei. 

Proiectul depus de Consiliul local de Tineri Răzeni, denumit „Cu toții grămadă”, a beneficiat de un buget de 9.000 de lei și a presupus două activități. Prima activitate a fost în luna martie – salubrizarea ravenei din centrul satului. 26 de persoane s-au implicat atunci și au strâns 26 de saci cu gunoi, transformând ravena sau așa numita râpă, dintr-un loc cu multe deșeuri aruncate la întâmplare, într-un loc curat, în care oamenii s-ar putea odihni.

img 6391
img 6390

Ultima și cea mai importantă activitate a fost instalarea celor 2 bănci și 2 urne, la care au participat 5 voluntari și 2 membri ai Consiliului Local de Tineri Răzeni.

img 6389
img 6386
img 6385
img 6384
img 6388

„Ținem să le mulțumim și locuitorilor, care au trecut pe lângă noi, și ne-au urat cuvinte de laudă, astfel motivându-ne să realizăm lucruri frumoase în continuare. Nu în ultimul rând, vrem să menționam faptul că direct cum au fost instalate băncile, au apărut si primii tineri, care s-au așezat pe ele și care ne-au convins încă odată, că am realizat ceva frumos si util comunității”, se spune într-un mesaj al Consiliului local de Tineret.

„Poate nu este cel mai ideal rezultat pe care l-am putut obține, dar ne-am dat toată silința. Suntem niște tineri fără experiență, care încearcă să schimbe localitatea într-un loc mai frumos, mai plăcut și mai bun, chiar de pe alocuri mai greșim. Sperăm să vă bucurați din plin, de acest nou spațiu de recreere, și ca ,,râpa din centrul satului” (așa cum mulți consăteni obișnuiesc să o numească) să capete treptat o altă culoare și o altă denumire”, spune o tânără din Răzeni.

img 6387

Amintim, un alt proiect finalizat în cadrul programului de granturi mici „Fondul pentru Tineri” este „Foișorul Lecturii”, inaugurat la Biblioteca Publică Raională „Petre Ștefănucă”.

Redacția IaloveniOnline este deschisă să mediatizeze și alte proiecte realizate de tineri. Dacă cunoști despre un proiect frumos din localitatea ta, care merită să fie cunoscut de către toți, sau ești chiar tu implicat în proiect, scrie-ne pe pagina de Facebook și hai să facem cunoscute proiectele benefice pentru comunitatea noastră.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările