
Repartizarea economiei din achiziția fondului rutier – pe ordinea de zi a ședinței consiliului local din Văsieni
Consilierii locali din Văsieni se întâlnesc în ședință extraordinară pe 4 iunie 2024, ora 15:00. O dispoziție de convocare a fost semnată pe 30 mai, de primarul localității, Sergiu Candu și include șase subiecte pe ordinea de zi. Repartizarea economiei formate din achiziția fondului rutier este pe ordinea de zi a ședinței.
Potrivit proiectului de decizie, 67 200 de lei vor fi distribuiți pentru procurarea betonului la sectorul de drum din sectorul Mainolesti mahalaua Moldovanu lurie-Trohin Stanislav-Drumul Bisericii sf.Cuvioasa Parascheva).
Printre subiecte se numără: atribuirea mandatului de consilier în consiliul local, delimitarea selectivă a bunului imobil Centrul de Sănătate Văsieni, examinarea unei cereri privind acordarea unui lot de teren pentru construcția unei casei.
Potrivit proiectului de decizie, consilierul Igor Bodean, ales pe lista Partidului Politic Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei va fi înlocuit cu Ina Guțu. În hotărârea Comisiei Electorale Centrale este menționat că consilierul Igor Bodean a înaintat cererea de demisie din funcția de consilier.

Proiectele de decizie a ședinței au fost publicate pe pagina oficială a primăriei, pe o rețea de socializare.
Amintim că ședințele consiliului sunt publice și oricine poate asista, iar primăria va asigura transmisiune live a ședinței pe o rețea de socializare.