ialovenionline
campionatul de sah Straseni

Șahiștii din Costești și-au asigurat participarea la Campionatul Național la Șah din 2025

5 aprilie 2024
497 vizualizări

Vlad Ababii și Denis Dubovschi din satul Costești și-au asigurat participarea la Campionatul Național de Șah de anul viitor, după ce au ocupat locuri de frunte în cadrul Campionatului zonal „Pionul Primăverii 2024”, organizat la data de 30 martie la Strășeni, de către Asociația Obștească Clubul de Șah și Dame din Strășeni.

Invitați speciali la această competiție au fost și reprezentanții raionului Ialoveni: elevii de la Centrul de Creație Ialoveni, membrii grupului de șah ”CamPion” și sportivii din satul Costești, ce au reprezentant Clubul de Șah Costești, ambele formațiuni fiind conduse și antrenate de către profesorul de șah din cadrul Direcției Generale de Educație, Sergiu Railean – candidat în maeștri de șah, Arbitru Național Licențiat la șah și un adept înflăcărat al popularizării șahului în raionul Ialoveni.

Pe lângă frumusețea oricărei competiții de șah, cu participanți de toate vârstele, de la 6 până la 78 ani, discipolii antrenorului Railean Sergiu au confirmat gradul de pregătire în materie de șah prin calificări frumoase:

În categoria clasa V-IX, locurile de frunte au fost toate ocupate de către băieții din Costești:

Locul I – Ababii Vlad (Liceul Teoretic „Olimp”); 

Locul II – Pavalachi Daniel (Liceul Teoretic Costești); 

Locul III – Luca Daniel (Liceul Teoretic „Olimp”);

iar în categoria de vârstnici (General Open), reprezentantul echipei din Ialoveni, Denis Dubovschii a obținut Locul I.

„Suntem mândri de performanța șahiștilor noștri și aducem sincere și profunde mulțumiri tuturor suținătorilor formării și renașterii tradițiilor de șah în Ialoveni și anume: dl Ion Scutaru – șef Directie Generală Educație; Tatiana Rotaru – director Centrul de Creație a Elevilor și desigur, susținătorul fundamental, Ilie Ionaș – Primar de Costești, funcționar public cu suflet de Atlet. Mulțumim copiii, maturii pentru implicare și dăruință. Felicitări Campionilor”, este mesajul antrenorului Railean Sergiu.

Supranumit ”jocul minții”, șahul este un sport intelectual care stimulează capacitatea cognitivă și exersează gândirea logică.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

92 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările