Se inițiază consultări publice pentru o nouă lege a voluntariatului
Ministerul Educației și Cercetării anunță inițierea procesului de consultare publică a proiectului de Lege a voluntariatului. Până la data de 20 iulie, toți cetățenii pot veni cu recomandări la conținutul unei noi legi a voluntariatului.
Proiectul de lege își propune să stimuleze și mai mult tinerii să practice voluntariatul și să asigure cadrul legal pentru desfășurarea și recunoașterea voluntariatului.
Noul proiect de lege recunoaște inclusiv voluntariatul informal care prevede implicarea voluntarilor în realizarea de activități, evenimente, acțiuni sau campanii în afara unui cadru sau program de voluntariat instituționalizat.
Se propune noțiunea de voluntariat corporativ care prevede că angajatorul va permite angajaților proprii să își ofere voluntar timpul și abilitățile pentru a sprijini proiecte comunitare, organizații non-profit și diverse cauze sociale.
De asemenea, în document se menționează și despre voluntariatul internațional prin care statul va asigura cadrul legal pentru desfăşurarea şi recunoaşterea voluntariatului deopotrivă pentru cetăţenii moldoveni şi cei străini, atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît şi pe teritoriul altor state, în conformitate cu convenţiile şi programele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
În scopul recunoașterii contribuției voluntarilor la îmbunătățirea calității vieții, dezvoltarea și consolidarea relațiilor sociale, precum și crearea comunităților și societății bazate pe valori, în Republica Moldova se vor organiza activități dedicate celebrării Zilei Internaționale a Voluntarilor în data de 5 decembrie.
Conform măsurilor Guvernului pentru stimularea voluntariatului, instituțiile gazdă vor putea primi scutiri și înlesniri de taxe.
De menționat este că s-au păstrat prevederile vechi prin care voluntariatul poate fi considerat de angajator ca experiență de muncă. Voluntariatul efectuat de studenți pentru dezvoltarea aptitudinilor și experienței profesionale va putea fi considerat practică de inițiere sau practică de licență. Condiția este ca acesta să constituie cel puțin 40 de ore.
Conform măsurilor Guvernului pentru stimularea voluntariatului, instituțiile gazdă vor putea primi scutiri și înlesniri de taxe.
Proiectul de lege poate fi consultat AICI.