ialovenionline
Alegeri locale 2023 IaloveniOnline

START VOT, alegeri locale 2023. În raionul Ialoveni sunt deschise 50 de secții de votare

5 noiembrie 2023
1694 vizualizări


START VOT! 5 noiembrie 2023, în Republica Moldova au loc alegeri locale, în urma cărora urmează a fi aleși primari, consilieri locali și consilieri raionali. În raionul Ialoveni urmează a fi aleși 25 de primari, 307 consilieri locali și 33 de consilieri raionali.

Secțiile de votare din țară s-au deschis la ora 07:00 dimineața și își vor închide ușile la 21:00 seara. Pe parcursul zilei, IaloveniOnline va reveni cu informații privind mersul procesului de votare, rata de participare a alegătorilor și eventuale nereguli semnalate. 

Pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 sunt deschise 1 958 de secții de votare, dintre care 50 de secții sunt în raionul Ialoveni. Pentru a verifica on-line la ce secție de votare sunt arondați, alegătorii pot accesa pagina www.verifica.cec.md, butonul „Află unde să votezi” și, selectând adresa de domiciliu, vor afla informația despre secția de votare asociată adresei.

Cetățenii Republicii Moldova pot vota în baza unui act de identitate:

  • buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care atestă domiciliul sau reședința temporară în raza teritorială a secției de votare.
  • buletinul de identitate provizoriu cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului;
  • pașaportul cetățeanului Republicii Moldova.

 Alegătorii vor primi trei buletine de vot, care se vor distinge după culoare:

– buletin de vot de culoare roz pentru pentru alegerea primarului satului/comune/orașului

– buletin de vot de culoare gri afumat pentru alegerea consilierilor în consiliile sătești/comunale/orășenești

– buletine de culoare bej pentru alegerea consilierilor în consiliile raionale/municipale

De menționat că în dreptul tuturor concurenților electorali din partea Partidului Politic „ȘANSĂ”, de pe toate trei buletine,  va fi aplicată ștampila cu mențiunea „Retras”, în conformitate cu decizia Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), prin care a fost anulată înregistrarea concurenților electorali desemnați de către Partidul Politic „ȘANSA” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Precizăm că în ziua alegerilor sunt interzise orice acțiuni de agitație electorală. Conform art. 52 din Codul contravențional nr. 218/2008, continuarea agitației electorale de către mass-media, concurenți electorali și cetățeni se sancționează cu amendă de la 40 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată  persoanei juridice.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările