Strada Livezilor din satul Dănceni a fost reabilitată din contribuția localnicilor
Locuitorii străzii Livezilor ai satului Dănceni s-au mobilizat și au reabilitat strada pe care locuiesc, din banii proprii.
În primăvara acestui an, pe strada Livezilor a fost construită rețeaua de canalizare, locuitorii ei au decis să reabiliteze și drumul din contribuția lor, pentru a finaliza lucrările și de a avea un drum bun.
Am discutat cu locatarul Mihai Vlad, cel care a participat nemijlocit la colectarea banilor și la lucrările de reabilitare. „Pe strada noastră sunt opt gospodării dintre care trei proprietari sunt plecați peste hotare. Deși cei trei nu au participat la lucrările propriu-zise, au contribuit financiar cu câte 200 de Euro, fiecare. Noi cei prezenți am contribuit cu câte 5 mii de lei, undeva vreo 50 de mii de lei am adunat în total. Lucrările au durat aproximativ o lună de zile, inițial am adus un greider (tractor) și am nivelat, apoi am pus pietriș, urmat de rumegătura de asfalt, catocul (compactor). S-a făcut un lucru bun, oamenii au fost satisfăcuți de rezultat. Consider că am făcut un lucru bun nu doar pentru noi, dar pentru toți ce vor trece pe strada noastră”, spune Mihai Vlad.
Primăria Dănceni a susținut inițiativa cetățenilor contribuind cu serviciile buldoexcavatorului. „Luând în considerație faptul că pentru anul 2023 s-a decis construcția unei alte străzii, strada Hîrțu, nu am avut resurse financiare suficiente ca să susținem și această stradă, dar am oferit gratuit serviciile buldoexcavatorului”, menționează primara localității, Victoria Butuc Guranda.