ialovenionline
358131068 570973918533946 895186814181413170 n

Suruceni: O placă în semn de recunoștință față de cei care au luptat în războiul de pe Nistru și în războiul din Afganistan, instalată în parcul central

8 iulie 2023
279 vizualizări

O placă în cinstea surucenenilor care au participat în războiul de pe Nistru și în războiul din Afganistan a fost instalată în parcul central din Suruceni. Este un semn de înaltă recunoştinţă față de toți participanții din satul Suruceni, care cu propriul umăr, propria viață au luptat pentru țară și neam în luptele pentru Independența și Suveranitatea țării în războiul din primavara-vara anului 1992, spune primarul localității Sergiu Gorceac.

Pe placă sunt trecute numele a 77 de luptători care locuiau la momentul respectiv în Suruceni și au participat în războiul de pe Nistru și 6 veterani ai războiului din Afganistan.

„Inițiativa a aparținut unui consilier, Igor Melnic. Noi am am consultat toate listele care au fost posibile de consultat. Și din primărie, și de la Ialoveni. Din păcate, după ce am dat spre publicare lista, spre tipărire pe placă, am identificat încă două persoane”, spune primarul satului Suruceni, Sergiu Gorceac.

Potrivit Primarului, conform evidenței, 59 de persoane care au luptat în cele două persoane sunt astăzi în viață și locuiesc în continuare în Suruceni.

Pentru construcția și instalarea plăcii în cinstea veteranilor se vor cheltui 30.000 de lei. Banii urmează a fi alocați la următoarea ședință a Consiliului local din 14 iunie.

358672030 570974051867266 7889963811646516432 n

„Este o nobilă și frumoasă datorie să elogiem eroii neamului nostru și să transmitem generațiilor ce vin forța morală de care au dat dovadă pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Acești oameneni tineri chemați la datorie, alții voluntari care au dat dovadă de curaj, eroism și patriotism și au adus glorie și cinste Republicii Moldova.

A fost război și, din păcate, avem încă unul… Am pierdut prieteni, iubiți, frați, tați, rude și oameni dragi în conflicte absurde, poate chiar inutile. Și poate n-am câștigat nimic, dar am putut demonstra dușmanului că până și o bucățică de pământ ca Republica Moldova poate ține piept demn și sigur. Asta au făcut și sătenii noștri, au pierdut, tinerețea, sănătatea, dar nu și-au perdut curajul, demnitatea și nu au tradat familia, satul, neamul, Țăra nu vom uita niciodată jertfa și sacrificiile lor. Toți acești oameni sunt niște eroi și este de datoria noastră să-i cinstim, respectăm și comemorăm”, spune primarul Sergiu Gorceac.

358136046 570973891867282 9154065102833823558 n

Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările