ialovenionline
258767042 346900120534786 7480779948724795115 n

Tariful pentru apă a fost majorat cu 3 lei în satul Suruceni

19 noiembrie 2021
1053 vizualizări

Locuitorii din satul Suruceni vor achita mai mult pentru apă începând cu 1 ianuarie 2022. O decizie în acest sens a fost aprobată la ultima ședință a Consiliului sătesc.

Potrivit deciziei, tariful pentru apă s-a majorat cu 3 lei și va constitui 12 lei/m3 pentru instituțiile bugetare și persoanele fizice, 18 lei/m3 pentru agenții economici.

Ședința, în cadrul căreia au fost aprobate noile tarife, nu a fost transmisă live. Contactat de reporterul IaloveniOnline, primarul localității Suruceni, Sergiu Gorceac, a declarat că consilierii au fost cei care au venit cu propunerea de majorare a tarifului, fiindcă întreprinderea Suruceni-Service înregistrează cheltuieli și pierderi mari, dar și o datorie de circa 80.000 de lei la energia electrică.

Am contactat și directorul SRL Suruceni-Service, Nicolae Suruceanu. Acesta a declarat că majorarea tarifelor „se argumentează așa cum se argumentează toate scumpirile din ziua de azi”.

„Totul s-a majorat, absolut tot, și piesele de schimb și benzina pe care o consumăm. Ăsta e motivul. Noi nu avem venit deloc”, ne-a spus Nicolae Suruceanu.

Ce ține de datoriile întreprinderii, șeful Suruceni-Service nu a dorit să ofere detalii, motivând că „nu știe cu cine vorbește”, deși reporterul IaloveniOnline s-a prezentat, dar și că „aceste chestii nu se vorbesc la telefon”.

De menționat că în grupul de Facebook Suruceni, locuitorii satului s-au arătat nemulțumiți de această majorare:

„Aceasta majorare este influențată de schimbarea calității apei sau apa neagra si cu miros urât, când este, când nu este, la tarif majorat?”

„La calitatea pe care o avem, de ce sa nu ridicam prețul! Rușine!”

Vreți sa ridicați prețul? Bine, dați-ne apa sa fie filtrata, fără miros si s-o putem consuma si la mâncare….si după asta sa întrebați consumatorii, ei sunt gata de a achita 12 lei pe cub. Dar nu așa, ne dați apă de parca o pompați din iazul boieresc, neagră, puturoasă, mai ramâne sa iasă si vreo broscuță pe robinet când îi dăm drumul”.

255954070 428834301925999 1594240885019040781 n

Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările