ialovenionline
img 6404 scaled

Top 10 cele mai citite cărți de la Biblioteca „Petre Ștefănucă” din Ialoveni

23 iulie 2023
1447 vizualizări

De la copii mici care vin la Bebeteca, până la elevi, studenți, maturi și chiar oameni în etate, care vin pur și simplu să citească ziare. Biblioteca Publică Raională „Petre Ștefănucă” din Ialoveni este locul care adună oameni de toate vârstele și cu interese diferite, din întreg raionul Ialoveni.

Pentru a-și împrospăta stocul de cărți și pentru a fi în pas cu tendințele în materie de lectură, Biblioteca „Petre Ștefănucă” vine la maculatură cărțile vechi și cumpără altele noi.

„Primim multe mesaje în care oamenii, mămicile, tinerii ne întreabă dacă avem o anumită carte. Noi ținem cont de cererea lor și cumpărăm cărțile care sunt solicitate, fie din banii obținuți din decontarea cărților vechi, fie din proiecte la care aplicăm ori de câte ori avem ocazia. Pentru a avea cititori fideli și pentru a putea atrage noi cititori, trebuie să le oferim ceea ce caută”, spune bibliotecara Elena Caracuian.

Astfel, unele cărți sunt împrumutate de 20, 30 sau chiar de 50 de ori. Pentru anii 2022-2023, topul celor mai citite cărți de pe rafturile Bibliotecii „Petre Ștefănucă” arată în felul următor:

  1. „Romanul adolescentului miop” – Mircea Eliade
  2. „Străină de la Hollywood” – Aurelian Silvestru
  3. „Actorul anonim” – Aurelian Silvestru
  4. „Chișinău – Morile Timpului” – Aliona Grati
  5. „Ochii demiurgica ai iubirii” – Gheorghe Doni
  6. „Nimeni nu învinge singur” – Aurelian Silvestru
  7. „Ieșirea din uitare” – Ion Anton
  8. „Obișnuitul neobișnuit” – Cristina Bujor
  9. „Copilul înțelept” – Aurelian Silvestru
  10. „Trei metri deasupra cerului” (trilogie) – Federico Moccia

Termenul de împrumut al unei cărți este de o lună. Însă majoritatea returnează cărțile mult mai repede, în 7-10 zile, spune bibliotecara.

„Cine își permite să cumpere o carte, e foarte bine. Dar la noi cărțile pot fi citite gratuit. Pentru ei, beneficiarii noștri, cumpărăm noi cărți și le adunăm aici. Mulți oameni în vârstă vin și citesc și ziare la noi, pentru că nu își permit să meargă la poștă să le cumpere. Așa că vin la noi și le citesc gratuit. Avem studenți de la medicină care vin aici și iau cărți. Chiar eu sunt studentă la psihologie și am aici o gamă mare de alegere. Așteptăm pe toți să vină să împrumute cărți, indiferent de ce domeniu sunt interesați. Sunt sigură că aici va găsi ceea ce caută”, mai spune Elena Caracuian.

Pentru a împrumuta o carte sau pentru a beneficia de serviciile Bibliotecii „Petre Ștefănucă” este necesară o simplă înregistrare a beneficiarului, proces absolut gratuit. Numele și prenumele, domiciliul, activitatea zilnică și un număr de contact – sunt informațiile care se cer de la beneficiari, pentru a fi înregistrați.

Lectură plăcută tuturor!


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările