Reforma de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale din Republica Moldova scoate la iveală slăbiciunile administrației publice locale. Cazul satului Ulmu este unul elocvent.

Consilierii locali din Ulmu au adoptat nu una, ci două decizii în cadrul procesului de amalgamare voluntară — dintre care una este contrară legislației în vigoare, demonstrând o necunoaștere a cadrului legal.

Decizia de amalgamare cu Horodca din Ialoveni este însă legală și eligibilă. Deși populația totală a celor două sate — 2.869 de locuitori — se situează sub pragul minim de 3.000, legea permite o deviere de 10%, astfel că limita efectivă coboară la 2.700 de locuitori. Cele două localități se încadrează în această marjă, ceea ce deschide calea spre un pachet de stimulente financiare din partea Guvernului în valoare de 9.814.345 lei.

Cazul Ulmu nu este o simplă eroare de redactare a unui document. El ilustrează o problemă structurală: autoritățile publice locale, în special din satele mici, nu dispun de capacitățile administrative, juridice și tehnice necesare pentru a gestiona eficient o unitate administrativ-teritorială. Dacă un consiliu local nu știe că nu poate iniția amalgamarea cu un sat dintr-o altă comună, este greu de imaginat cum aceeași administrație ar putea gestiona eficient bugetele, serviciile publice și dezvoltarea locală.

Tocmai această incapacitate administrativă reprezintă unul dintre principalele argumente în favoarea reformei de amalgamare: satele mici, cu resurse umane și financiare limitate, nu pot administra eficient comunitățile pe care le reprezintă.