ialovenionline
costesti

Un bărbat din Costești și-a agresat soția, după care a sărit la bătaie și la polițiștii chemați să documenteze cazul

11 septembrie 2024
757 vizualizări

Un bărbat din Costești și-a agresat soția, după care a agresat și polițistul chemat să documenteze cazul de violență în familie. Oamenii legii au pornit un proces penal pe numele agresorului.

Polițiștii din Ialoveni au fost sesizați noaptea trecută, la ora 00:10, precum că un bărbat din Costești este agresiv la domiciliu. La fața locului, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, s-au deplasat doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Ialoveni, care în timpul documentării au fost agresați verbal de agresorul în vârstă de 41 ani. La un moment dat, bărbatul a aplicat și violența fizică asupra unuia dintre polițiști.

În aceste circumstanțe, asupra agresorului au fost aplicate mijloace speciale și, respectiv, bărbatul a fost reținut pentru 72 ore, spune ofițerul de presă al IP Ialoveni, Mariana Didenco.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în baza art. 349 Cod Penal, pe faptul violenței săvârșite asupra unei persoane cu funcție de răspundere. Totodată, a fost inițiat și un proces penal pentru săvârșirea violenței în familie.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

92 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările