ialovenionline
viol simbolFoto simbol

Un bărbat din raionul Ialoveni, condamnat la cinci ani de închisoare pentru violarea unei consătence

25 mai 2025
382 vizualizări

Un locuitor al satului Răzeni, raionul Ialoveni, a fost condamnat la cinci ani de detenție într-un penitenciar de tip semiînchis, fiind găsit vinovat de viol. Sentința a fost pronunțată la 23 mai 2025 de Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni.

Potrivit materialelor din dosar, fapta a avut loc în noaptea de 15 noiembrie 2022. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a întâlnit victima pe o stradă din localitate, a agresat-o fizic și a forțat-o să-l urmeze într-o casă părăsită. Acolo, a comis actul sexual fără consimțământul femeii.

În cadrul investigației, expertizele medico-legale au confirmat urme biologice care au susținut declarațiile victimei și acuzațiile procurorilor.

Deși inculpatul a fost citat în repetate rânduri, acesta s-a sustras de la urmărirea penală și nu s-a prezentat la nicio ședință de judecată. Procesul s-a desfășurat în lipsa sa, în baza legislației în vigoare.

Instanța a mai dispus încasarea sumei de 24.000 de lei de la inculpat, pentru acoperirea cheltuielilor judiciare legate de expertizele efectuate.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile de la pronunțare.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările