
Uniunea Europeană, pregătită să deburseze Moldovei încă 528 de milioane de euro din Planul de Creștere
Liderii Uniunii Europene au anunțat că Moldova va primi încă 528 de milioane de euro din Planul de Creștere, dacă toate etapele de reformă prevăzute pentru 2026 vor fi îndeplinite, iar ritmul de implementare va fi constant. Declarațiile au fost făcute la Bruxelles, la conferința de presă organizată după summitul UE-Moldova, transmite IPN.
Resursele financiare sunt gestionate prin Facilitatea de Reformă și Creștere și au ca scop accelerarea armonizării economice a Moldovei cu piața internă a Uniunii. Obiectivul principal al acestui sprijin financiar este stimularea investițiilor prioritare și crearea de noi oportunități profesionale la nivel național, oferind totodată suportul necesar pentru reformele instituționale și de reglementare profunde cerute în procesul de aderare.
În același timp, pe segmentul energetic, Uniunea Europeană și-a reafirmat sprijinul pentru finalizarea și operaționalizarea liniei electrice de înaltă tensiune Vulcănești-Chișinău, un proiect pentru consolidarea securității și independenței energetice a Moldovei. O altă inițiativă strategică pe care UE s-a angajat să o sprijine este Coridorul Vertical de Gaze. Potrivit declarației liderilor, aceasta este menită să consolideze reziliența regională și siguranța aprovizionării cu gaze naturale a țării.
Totodată, liderii europeni și-au reafirmat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în contextul războiului dus de Rusia împotriva Ucraina și au condamnat încălcările spațiului aerian și interferențele hibride ale Moscovei asupra Chișinăului. De asemenea, liderii au solicitat din nou retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană.