Vântul puternic cauzează daune în raionul Ialoveni. Vezi ce localități au fost afectate
Incendii de vegetație și deconectări de lumină sunt atestate în raionul Ialoveni din cauza vântului puternic. În trei localități: Dănceni, Țâpala și Bălțați au fost înregistrate incendii de vegetație, iar localitatea Ulmu (parțial), Molești (parțial) sunt înregistrate deconectări de electricitate.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță într-un comunicat de presă că pompierii au intervenit la stingerea incendiilor în raionul Ialoveni la 40 de ha din Bălțata și alte 10 ha la Țâpala.
Un alt incendiu este constat pe rețelele de socializare, de primara localității Danceni, Victoria Guranda – Butuc. Aceasta susține că focul a fost pornit intenționat de o persoană necunoscută cu rea intenție. „Nu știm cine este acel «suflet bun» care a dat focul la câmp când afară este cod galben de vânt, înțelegem că este cu rea intenție, dar totuși să ne gândim bine atunci când facem un pas! Acest incendiu ajungea cu pași grăbiți la primele case de locuit, noroc de gospodării care au sărit și l-au stopat, mulțumim mult pentru implicare și mulțumiri aducem și echipajului de pompieri”, susține primara.
Focarele de vegetație se răspândesc repede întrucât condițiile de vânt puternic favorizează arderea. În total, pe parcursul ultimelor 24 de ora angajații IGSU au intervenit în 39 situații în întreaga țară pentru lichidarea arderii ierbii cuprinse de foc.
Primarul localității Molești, Mihai Catan susține că în urma deconectărilor de electricitate, localitatea a rămas fără apă. „În legătură cu defecțiunile tehnice a rețelei de alimentare cu energie electrică a satului Molesti, în unele sectoare din localitate este întreruptă alimentarea cu energie electrică, în special și a fântânii arteziene nr.1 (din centru), factor care a dus la sistarea aprovizionarii cu apă potabilă. La moment, suntem în așteptarea serviciului tehnic specializat, pentru a înlătura defecțiunile apărute din motivele vantului puternic și sperăm cât mai repede posibil să reluăm aprovizionarea cu apă. Ne cerem scuze pentru incomoditati”, precizează primarul pe o rețea de socializare.
Meteorologii au emis Codul galben de vânt puternic, valabil în zilele de 14 și 15 ianuarie. În intervalul menționat se prevăd intensificări ale vântului din direcție vestică în rafale de pînă la 15-20 m/s.
Foto: https://www.facebook.com/groups/danceni