ialovenionline

Guvernare locală

grosu bogza protvFoto: captură de ecran protv.md

VIDEO// După amalgamarea voluntară va urma și cea normativă. Grosu: „Dacă nu va fi înțelegere, va trebui noi să decidem”

26 ianuarie 2026
94 vizualizări

Reforma administrativ-teritorială va fi realizată în două etape – voluntară și normativă. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a avertizat că primăriile ce nu vor accepta amalgamarea voluntară ar putea fi comasate ulterior prin decizie normativă.

„Cine dintre primari nu va accepta, vom trece la partea normativă. Va trebui noi deja să decidem”, a declarat liderul PAS în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV, subliniind că actuala procedură de amalgamare este prea complicată și necesită simplificare.

Potrivit lui Igor Grosu, reforma va fi aplicată etapizat, prima fază fiind bazată pe decizia voluntară a autorităților publice locale, iar cea de-a doua urmând să intervină acolo unde nu va exista consens. Oficialul a menționat că statul nu poate menține la nesfârșit un sistem administrativ fragmentat, care nu permite prestarea eficientă a serviciilor publice.

Totodată, președintele Parlamentului a precizat că până în anul 2027 Republica Moldova trebuie să fie pregătită să organizeze alegeri locale în baza unei noi structuri administrativ-teritoriale, diferite de actualul sistem organizat pe primării și consilii raionale.

Declarațiile vin în contextul în care, la 10 februarie 2025, Cancelaria de Stat a anunțat inițierea consultărilor publice privind noua strategie de reformă a administrației publice pentru perioada 2023–2030, document care prevede inclusiv reorganizarea administrativ-teritorială a țării.


Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările