ialovenionline
furt jante cauciucuri

VIDEO// Un bărbat care fura jante și cauciucuri a fost arestat

6 aprilie 2022
625 vizualizări

Un bărbat de 36 de ani din raionul  Ialoveni, a fost reținut de poliție, fiind suspectat de comiterea mai multor furturi. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni similare.

Oamenii legii spun că, în cadrul investigațiilor demarate, au fost acumulate probe ce i-ar demonstra implicarea în cel puțin trei cazuri de furt.  

„Acesta intra în parcări de unde sustrăgea jante împreună cu cauciucuri ce erau depozitate de către proprietarii unităților de transport. Prejudiciul cauzat părților vătămate constituie circa 94 000 de lei”.

După ce a fost reținut, în cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vina, comunicând că bunurile sustrase le vindea, iar banii îi cheltuia în scopuri personale.

„În cadrul acțiunilor desfășurate, ofițerii de investigație au depistat și ridicat o parte din bunurile sustrase, care urmează a fi returnate proprietarilor. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru furt”, se mai arată în nota informativă a Poliției.

De menționat că, conform legislației în vigoare, suspectul riscă amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 180 la 240 ore sau închisoare pe un termen de până la 4 ani.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

92 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările