ialovenionline
Brown Beige Aesthetic Friendship Photo Collage

Festivalul „La vatra plăcintelor” ediția a X-a: „Ingredientul principal al plăcintelor este dragostea și pacea”

17 iulie 2023
890 vizualizări

Pe 16 iulie, pe stadionul satului Cigîrleni s-a desfășurat Festivalul bucatelor tradiționale „La vatra plăcintelor”.  Dis de dimineață, gospodinele din Cigîrleni au pregătit zeci de plăcinte pentru marele eveniment.  Festivalul, desfășurat la a  X-a ediție a reunit aproximativ 20 de ansambluri folclorice și a fost organizat de Primăria Cigîrleni și Consiliul raional Ialoveni, Secția Cultură.

Festivalul a început cu Parada portului popular, în frunte sunt caii Plutonului de cavalerie a Inspectoratului Național de Securitate Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției. Aproximativ 20 de ansamblurile etnofolclorice prezente la festival au defilat la eveniment, etalând costumele naționale.

După Parada portului popular, ansamblurile și oaspeții au încins o horă de sărbătoare, imensă, pe tot stadionul satului. 

361611891 850204869892895 3580710146566603022 n 1

„Suntem la a X-a ediție și putem spune că este deja o tradiție pentru localitatea noastră, Cigîrleni. Este pentru prima dată când se sărbătorește cu așa un public numeros. Emoțiile sunt pozitive, ne bucurăm de prezența tuturor ansamblurilor, mulțumim oaspeților că ne-au onorat cu prezența și ne bucurăm că am putut să prezentăm astăzi bucatele noastre tradiționale, făcute de gospodinele din Cigîrleni”, ne-a spus primarul localității, Sergiu Erizanu.

Galina Tonu, vicepreședința raionului Ialoveni spune că: „Festivalul plăcintelor este un festival frumos, și totdeauna am zis că raionul Ialoveni este un raion care are o zestre plină de datini, tradiții și anume așa, prin asemenea evenimente, promovăm patrimoniul nostru cultural. Ne bucură că astăzi avem și oaspeți de peste Prut, dacă mai avem o graniță între noi, atunci între cântec, dans, cultură, demult am rupt granița”, a declarat vicepreședinta.

Lăcrimioara Vernica-Dăscălescu, secretara generală a Consiliului Județean Iași, spune că este onorată să participe la această sărbătoare. „ Am fost întrebată dacă este vreo diferență între plăcinta de aici și cea de peste Prut. Vreau să vă spun că nu există nici o diferență, sunt atât de bune, am regăsit același spic românesc, frățesc, pe care l-am întâlnit de fiecare dată, ne simțim într-adevăr, ca acasă”, a precizat Lăcrimioara Vernica-Dăscălescu. 

Diana Discusară, reprezentantă a meșterilor populari din Republica Moldova spune „sărbătoarea de azi este un exemplu că satul trăiește, satul iubește, satul dăinuiește, fiindcă nasc și la Moldova oameni”, a menționat Diana Dicusară.

Colectivele artistice din localitățile raionului au prezentat în corturi expoziția „Casa Mare” cu bucate tradiționale, unde au avut zeci de plăcinte și bucate tradiționale.

Am întrebat gospodinele din Cigârleni cât timp le-a luat să pregătească plăcintele și ce reprezintă această sărbătoare pentru locuitori.

„Noi nici nu am dormit, am muncit pentru a avea astăzi o varietate mare de plăcinte. Avem saralii cu brânză de vacă, spicușor, hulubași, budincă, colaci, pâine, plăcinte cu brânză, varză, cartof, vișină și dovleac. Ingredientul principal al plăcintelor este dragostea și pacea”, ne-a spus Liuba Josu, locuitoare a satului.”

„Este un prilej de a întâlni oaspeți din alte sate, de a revedea locuitorii, rudele, prietenii, vecinii, este o sărbătoare pentru tot satul. Aici avem posibilitatea să facem schimb de experiență cu alte ansambluri din alte localități, să cunoaștem oameni frumoși și interesanți. Este o carte de vizită pentru satul nostru, acum toți știu că festivalul „La vatra plăcintelor” s-a organizat la Cigârleni”, ne-a spus doamna Elena, locuitoare a satului.

În cadrul Festivalului au fost înmânate titlurile onorifice de „Cetățean de onoare” a localității, desemnate de Consiliul local Cigîrleni.

Formațiile artistice, meșterii populari, și toate colectivele artistice care au amenajat expoziții au fost apreciați cu diplome de merit și trofeul festivalului.

Locuitorii satului au avut parte de un recital muzical oferit de interpreții: Andrei Coțofană, Olga Sava, Ady Carp și Mariana Filipenco.

Festivalul a fost organizat de Primăria Cigîrleni și Consiliul raional Ialoveni, Secția Cultură.
Mai multe fotografii pot fi văzute mai jos.


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

91 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările