ialovenionline
img 1058 1

Gunoiștea din Nimoreni va fi în continuare exploatată. Consilierii au spus NU contractării unui serviciu privat de salubrizare

3 mai 2024
723 vizualizări

Deșeurile colectate de la gospodăriile din satul Nimoreni vor fi duse în continuare la gunoiștea din sat. Deși primarul a venit cu inițiativa contractării unei companii private care să colecteze și să ducă gunoiul la o gunoiște autorizată din afara localității, Consiliul local a fost împotrivă. Consilierii au decis înființarea unei întreprinderi municipale care să se ocupe de salubrizarea localității, însă nu se știe când anume aceasta va fi lucrativă. De cealaltă parte, experta Iuliana Cantaragiu spune că o astfel de întreprindere municipală este sortită falimentului, iar pentru gestionarea corectă a unei gunoiști locale este nevoie de mulți bani. De altfel, aceasta este și va fi pentru mulți ani o sursă foarte mare de poluare.

Gunoiul din satul Suruceni, colectat de o companie privată. Gunoiștea din sat – închisă

La sfârșitul anului 2023, primarii de Malcoci și Nimoreni au venit cu propunerea de a prelua practica satului Suruceni, care acum doi ani a contractat o companie privată care colectează gunoiul de la gospodăriile din localitate și îl depozitează la gunoiștea autorizată de la Țînțăreni. O parte din gunoiul colectat este dus la o companie de reciclare. Astfel, gunoiștea din Suruceni, care era deja plină, a fost închisă. Astăzi, acolo se duc doar resturile vegetale.

Primarul de Suruceni, Sergiu Gorceac, se arată mulțumit de calitatea serviciului, pentru care cetățenii plătesc lunar un tarif de 80 de lei: „Odată ce am contractat acest serviciu, cetățenii au posibilitatea să nu mai arunce gunoi pe deal. Avem un grafic, iar agentul economic ridică gunoiul conform graficului. Au fost situații excepționale, când a nins, dar în rest e bine. Pentru un tarif de 80 de lei, gunoiul este ridicat de două ori pe lună”, ne-a spus Sergiu Gorceac, primarul satului Suruceni.

Companie privată de colectare a gunoiului: Malcoci – DA, Nimoreni – BA

Primarii de Malcoci și de Nimoreni și-au dorit să se alăture Suruceniului pentru a putea rezolva problema deșeurilor și a gunoiștilor din localitate. Serviciul oferit de o companie privată ar fi costat 100 de lei lunar per gospodărie, iar gospodăriile care nu produc mult gunoi ar fi avut posibilitatea să se unească câte două sau trei gospodării într-un singur contract, respectiv, cu un singur tarif comun, spuneau primarii. IaloveniOnline a mers atunci în teritoriu pentru a afla dacă cetățenii sunt gata să achite mai mult pentru serviciul de salubrizare, doar ca gunoiul să nu mai fie depozitat la gunoiștea din localitate. Părerile, bineînțeles, au fost împărțite: „Cine nu e de acord, să își țină gunoiul acasă!” , „100 de lei e prea scump!”

Consiliul local Malcoci a fost de acord și a aprobat concesionarea serviciului de salubrizare a localității unei companii private (curând urmează a fi ales un agent economic). Consiliul local Nimoreni, însă, a fost împotrivă.

Înființarea unei Întreprinderi Municipale – soluția propusă de consilierii din Nimoreni

Concesionarea unui agent economic a serviciului de salubrizare în Nimoreni urma să fie discutată la ședința din 21 decembrie, însă subiectul a fost scos de pe ordinea de zi cu votul a 7 consilieri (PAS, Platforma DA, PLDM și un candidat independent). În schimb, la propunerea consilierului Platformei DA, Andrei Eremia, a fost introdus un alt proiect, prin care se propunea înființarea unei Întreprinderi Municipale, în subordinea Primăriei, care să se ocupe de salubrizarea localității.

Un grup de consilieri a venit cu un demers ca să constituim o Întreprindere Municipală (ÎM). Domnul primar a venit cu altă propunere – un serviciu (privat). Considerăm că o ÎM ar face față mai bine și s-ar ocupa nu doar cu gunoiul, ci cu orice altă întrebare economică pe care primăria nu poate să și-o asume. Da, noi cunoaștem, e ceva mai dificil, organigrama cere să aibă director, contabil, o să vedem cum o să facem la compartimentul ăsta. Noi credem că va avea succes această întreprindere. Se va ocupa cu salubrizarea, colectarea deșeurilor în Nimoreni. Vă rog să susțineți această propunere. Reieșind din consultările publice care au fost, marea majoritate a fost pro înființării unei întreprinderi”, a spus Andrei Eremia.

Consilierul Platformei DA, Andrei Eremia, și consiliera PAS, Alexandra Dimitrov, au spus că tariful pentru colectarea gunoiului de către ÎM urmează să fie de maxim 50 de lei, adică de două ori mai puțin decât ar plăti oamenii unei companii private.  

Da, dar acest gunoi noi trebuie să îl ducem pe dealul nostru”, i-a replicat un consilier.

img 1060 1

Acum se primește că noi înființăm o ÎM. Nimeni nu este contra, o întreprindere se poate ocupa  și cu gestionarea deșeurilor, și cu apa, și cu amenajarea și cu alte lucrări pe care le poate face, important să aibă capacitate financiară, materială și umană. Acum, Consiliul își asumă să înființeze întreprinderea. Ok, se fac actele, angajăm specialiști, administrator, etc. Dar avem și partea de tehnică: utilaj și toate cele necesare, care sunt niște costuri aparte, costuri deloc mici. Că o să aplicăm la unele proiecte, o să vedem în cât timp ele vor fi realizate, ce contribuție se va cere de la noi și real termeni eu nu cunosc și dvs. cred că tot nu cunoașteți când va fi posibil ca serviciul să fie lucrativ”, a spus Andrei Covali, primarul satului Nimoreni.

Ce ține de tariful pe care localnicii îl vor plăti acestei Întreprinderi Municipale, primarul spune că este nevoie de un calcul foarte minuțios: Trebuie o formulă matematică foarte bine gândită, pentru ca acei angajați, că o să fie 2, 3 sau 5, ei să fie foarte bine motivați, să își poată acoperi cheltuielile, să nu vină Primăria de fiecare dată cu suplinirea neajunsurilor lor. Dar lucrul ăsta se va întâmpla, eu vă asigur. Atunci se va primi că noi, dumneavoastră – consilierii, în cazul în care vor fi solicitări de la întreprinderea municipală, că au neajunsuri de 10-20-50 de mii de lei, va trebui să le acoperiți.

Puneți 500 de oameni care fac contracte cu 30 de lei. Cât o să aveți? 15 mii de lei? Dar cineva vrea să dea salarii la un angajat de 10 mii de lei la mână. 3 angajați – 30 de mii de lei. Cu tot cu impozitare, contabil, administrator o să ieșiți la 70 de mii de lei. Plus motorină, uzura – avem deja 100 de mii de lei. Se grămădește. Nu este posibil din start”.

La audieri am discutat că sunt în raion întreprinderi muncipale care au funcționat o perioadă și s-au închis, dar sunt care activează. E clar că întotdeauna au fost susținute de primărie, atunci când întâmpină dificultăți vom aloca niște sume. Ce să facem? Le alocăm tot pentru localitatea noastră. Dar noi considerăm că așa va fi mai ieftin pentru cetățean. O să vedem. Dar nu putem să nu încercăm. Ce ați propus dvs este foarte bun, numai că bate la buzunar”, i-a răspuns consilierul Platformei DA, Andrei Eremia.

Un alt subiect care a creat disensiuni în cadrul ședinței a fost viitorul actualei gunoiști din sat. „Dacă noi dăm în gestiune gunoiștea, din toate părțile o să aducă la noi gunoi”, a spus consiliera PAS, Alexandra Dimitrov. „Astea sunt falsuri totale”, i-a replicat primarul.

Deși Andrei Covali a insistat că contractarea unui serviciu privat este o opțiune de viitor, „în care satul Nimoreni va scăpa în totalitate de gunoiul menajer”, consilierii au votat pentru înființarea unei întreprinderi municipale, care a și fost înființată sub numele de ÎM „ECO-NIMORENI”. La 5 luni de la inițierea procesului, Primăria este la etapa de înregistrare a întreprinderii la Agenția Servicii Publice.

Expert: „Pentru un sat, este iluzoriu că poate trage așa ceva… Astfel de întreprinderi sunt sortite falimentului”

Iuliana Cantaragiu, fostă ministră la Ministerul Mediului, dar și expertă în problemele de mediu, spune că ambele forme de gestionare a deșeurilor, fie de către o companie privată, fie de către o întreprindere municipală, trebuie analizate în baza a doi factori: aspectul de mediu și aspectul economic, iar din punct de vedere economic, o Întreprindere Municipală, mai ales într-o localitate mică, este sortită falimentului.

Aceasta spune că, în principiu, o localitate își poate gestiona singură deșeurile produse de către localnici, însă, pentru o gestionare corectă din punct de vedere al normelor de mediu, este nevoie de mulți bani.

„Cea mai răspândită și cea mai nedorită opțiune de gestionare a deșeurilor în localități este depozitarea deșeurilor. Aceste depozite, însă, de multe ori sunt niște simple gunoiști, care sunt o sursă de poluare foarte mare. Un depozit de deșeuri, în mod normal, trebuie să aibă straturi de protecție, iar asta este de ordinul fantasticului pentru o localitate. Apoi, această gunoiște trebuie menținută. Mentenanța înseamnă să ai un buldozer și un tastator. Să pui un strat de deșeuri, să îl pasezi bine, apoi un strat de lut, argilă sau sol de calitate mai joasă. Dacă nu ai acest lut, argilă sau sol – trebuie să îl cumperi. Aceste lucruri, pe lângă achitarea salariilor, mașină propriu zisă, care uneori se mai și strică, motorină, tomberoane, toate aceste cheltuieli sunt foarte mari și se raportează la numărul de locuitori. Cu cât mai mulți locuitori, cu atât mai fezabil pentru întreprindere. Pentru un sat, pentru o localitate mică, este un pic iluzoriu că poate trage așa ceva.

Experta mai spune că, în multe cazuri, factorii de decizie din localități vor să mențină un tarif cât mai mic sau chiar gratuit pentru salubrizare, însă „este utopic să privești lucrurile în felul ăsta”.

„Deciziile politice nu întotdeauna se pupă cu realitatea. Astfel de întreprinderi sunt sortite falimentului. Poate la început o să plătești un tarif mai mic, dar consecințele vor fi mult mai grave”, spune Iuliana Cantaragiu.

img 1059 1

Gunoiștile neautorizate – o problemă gravă de mediu

Problema gestionării deșeurilor afectează toate localitățile Republicii Moldova. În anul 2021, un raport efectuat de două organizații neguvernamentale spunea că în toată țara sunt peste 3800 de gunoiști, adică de două ori mai mult decât numărul localităților.  O parte din gunoiști sunt improvizate și neamenajate, altele sunt „autorizate” de autoritățile publice locale și, la modul general, nu respectă standardele de protecție a mediului, spune specialiștii. Autorizația de mediu este singurul act permisiv prevăzut de lege prin care se confirmă că gestionarea deșeurilor se face în conformitate cu normele legale este autorizația de mediu, act pe care gunoiștile gestionate de autoritățile publice locale nu îl dețin.  

În întreaga țară există doar patru amplasamente autorizate pentru gestionarea și depozitarea deșeurilor. Este vorba despre două întreprinderi municipale (s. Țînțăreni și orașul Nisporeni) și doi agenți economici (com. Boșcana din raionul Criuleni și mun. Ungheni).

Conform unui document al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în raionul Ialoveni se regăsesc 28 de depozite de deșeuri exploatate conform deciziei Autorităților locale. Două dintre acestea sunt amplasate în zona de protecția a apelor, iar șapte se află la o distanță mai mică de 500 m față de sectorul locativ.

Circa 90% din cantitatea de deșeuri municipale colectate de serviciile de salubrizare din întreaga țară sunt depozitate, iar colectarea selectivă este  organizată parțial în mun. Chișinău și unele centre raionale. Ratele de reciclare și valorificare a deșeurilor sunt încă foarte reduse. 


Distribuie
ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

92 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările