Primăria Hansca a semnat un acord de înfrățire cu Județul Mehedinți din România
Primăria Hansca a semnat un Acord de înfrățire cu Județul Mehedinți din România. Acordul a fost susținut și de Consiliul local al satului Hansca care a aprobat pe 26 august, decizia cu privire la stabilirea a legăturilor de colaborare, cooperare și de înfrățire. Acordul a fost semnat pe 29 august, în Județul Mehedinți.
Potrivit scrisorii de intenție pentru înfrățire, cooperare și parteneriat acest Acord va reprezenta un sprijin pentru dezvoltarea localității, schimb de experiență, cooperarea pe diverse domenii, transfer de tehnologii și bune practici, etc..
„Cu o mândrie în suflet izvorâtă din sentimentul dragostei de neam și țară am semnat Acordul de cooperare și parteneriat între Consiliul Județean Mehedinți și Primăria satului Hansca – o premieră când un sat din Republica Moldova semnează un acord cu o structură administrativă constituită la nivelul unui județ din România.
Vreau să cunoașteți că, în spatele acestui moment cu o conotație de intensitate națională rămâne un efort considerabil depus din ambele părți, timp și încrederea acumulată în ani”, menționează Elena Moșneguțu, primara satului Hansca.
Județul Mehedinți are o populație de peste 234 de mii de locuitori și este format din 66 unități administrativ-teritoriale: 2 municipii, 3 orașe și 61 de comune. Principalele Principalele destinații turistice sunt:Orașul Drobeta-Turnu Severin – Podul lui Traian; Munții Mehedinți; Porțile de Fier; Mănăstirea Baia de Aramă; Parcul Național Domogled – Valea Cernei; Parcul Natural Porțile de Fier; Geoparcul Platoul Mehedinți.
Localitatea Hansca mai are un acord de înfrățire stabilit în 2021 cu comuna Svinița, județul Mehedinți, România.