ialovenionline
alegeri costesti candidati 2026

Trei candidați la funcția de primar în Costești: cine sunt și ce averi declară

2 mai 2026
325 vizualizări

La alegerile locale noi din 17 mai 2026, locuitorii satului Costești din raionul Ialoveni vor alege un nou primar, după ce fostul primarul în exercițiu, Ilie Ionaș, a renunțat la mandat pentru a ocupa funcția de deputat în Parlament, ales pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate. Trei candidați și-au depus dosarele, iar declarațiile lor de avere și datele biografice, obținute de IaloveniOnline de la Consiliul electoral al circumscripției electorale sătești Costești, îi prezentăm mai jos în ordinea înregistrării oficiale, oferind o imagine de ansamblu asupra profilului fiecăruia.


1. Vasile Borta – Democrația Acasă

Vasile Borta, 63 de ani, fost primar al satului Costești timp de două mandate, este desemnat de Partidul Politic „Democrația Acasă” — al șaptelea partid din palmaresul său politic, după Partidul Liberal, PDM, USB, LOC, PPDA și PDCM. Are studii superioare, licențiat în drept public, și activează ca manager la SRL „PRO et CONTRA”.

Borta se află în centrul unui scandal legat de conectarea ilegală a unui cablu electric de aproximativ 500 de metri de la grădinița nr. 5 din sat până la propria gospodărie. ANRE a emis pe 13 martie 2024 o decizie de sancționare, amenda fiind achitată fără a fi contestată. Primăria Costești a sesizat și Procuratura raionului Ialoveni; în prezent este deschisă o cauză penală și se desfășoară acțiuni de urmărire penală. Într-o postare pe Facebook, Bortă neagă orice implicare, susținând că actul de constatare este fals și că a contestat situația la CEC. De asemenea, în iunie 2023, Bortă a refuzat accesul jurnaliștilor IaloveniOnline la proiectele de decizie ale consiliului local, incident condamnat de nouă organizații mass-media și consemnat în raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în Republica Moldova pentru anul 2023.

Venituri: Pentru anul 2025, declară un salariu de 220.000 lei de la SRL „PRO et CONTRA”, precum și un venit de 67.045 lei din vânzarea unui automobil de aceeași companie.

Proprietăți imobiliare: Declară patru terenuri agricole cu suprafețe de 0,06 ha, 0,117 ha, 0,14 ha și 0,1217 ha, trei dintre ele dobândite în 2012 și unul în 2022, cu o valoare totală declarată de 131.500 lei. Nu declară nicio casă de locuit.

Bunuri mobile: Nu declară niciun automobil în proprietate personală.


2. Grigore Țurcanu – Partidul Acțiune și Solidaritate

Grigore Țurcanu, 45 de ani, este desemnat de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS). Economist de profesie, activează ca manager de proiect la B.C. „Moldinconbank” S.A.

Venituri: Pentru anul 2025, declară un salariu de 552.261 lei.

Proprietăți imobiliare: Declară șase terenuri agricole cu suprafețe de 1,0198 ha, 0,6599 ha, 0,5599 ha, 0,64 ha, 0,4054 ha și 0,17 ha – cinci dintre ele dobândite prin contracte de donație în 2008, iar unul în 2021. Valoarea este indicată doar pentru două dintre terenuri: cel de 0,4054 ha – 6.500 USD, iar cel de 0,17 ha – 90.000 lei. De asemenea, declară un apartament de 117 m², cumpărat în 2008, cu o valoare indicată de 70.000 Euro.

Bunuri mobile: Deține un autoturism Mazda CX-60, fabricat în 2022, dobândit în 2024, evaluat la 40.000 Euro.

Conturi și active financiare: Are 122.000 Euro într-un cont curent la Banca Transilvania, România. Deține o cotă de participare în SRL Global Imobil din satul Costești (activitate: servicii de evaluare), cu o valoare de cumpărare de 5.400 lei.

Datorii: Are trei credite la Moldinconbank în valoare totală de 530.000 lei.


3. Oleg Mereacre – Candidat independent

Oleg Mereacre, 52 de ani, candidează ca independent. Are studii superioare în drept economic. Ca loc de muncă indică „individual”, singurul venit declarat pentru 2025 fiind 4.200 lei – indemnizația de consilier local în satul Costești.

În plan politic, Mereacre a deținut funcțiile de vicepreședinte și președinte interimar al raionului Ialoveni din partea Partidului Democrat din Moldova. În această calitate, s-a remarcat prin trimiterea unei scrisori președintelui Județului Dâmbovița prin care îl îndemna să nu mai participe la evenimentele din Moldova dedicate Centenarului Unirii. De asemenea, a fost unul dintre cei cinci membri PDM care au aruncat curcani în curtea Președinției la protestul din 9 iunie 2019 din PMAN, după semnarea acordului temporar dintre PSRM și PAS de formare a unei noi majorități parlamentare care urma să răstoarne guvernarea democrată de pe scena politică de la Chișinău.

Proprietăți imobiliare: Declară două terenuri agricole, ambele cu cotă-parte de 0,5: unul de 0,173 ha, dobândit în 2010 prin contract de vânzare-cumpărare, evaluat la 2.386 lei, și altul de 0,048 ha, dobândit în 2016 prin același tip de contract, evaluat la 18.000 lei. Declară o casă de locuit de 100 m², moștenită în 1993, cu o valoare de piață de 500.000 lei, cotă-parte 0,5. De asemenea, declară o clădire de infrastructură agricolă, dobândită prin contract de vânzare-cumpărare în 2010, cu o valoare de piață de 1.000.000 lei, cotă-parte 0,5.

Bunuri mobile: Familia sa deține trei autoturisme:

  • Toyota RAV4, fabricată în 2007, dobândită în 2017, evaluată la 10.000 Euro
  • Mercedes-Benz, fabricat în 2006, dobândit în 2010, evaluat la 5.000 Euro
  • Kia Sportage, fabricată în 2024, dobândită în 2024, evaluată la 21.000 Euro.

Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

97 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările