ialovenionline
PSRM Ialoveni alegeri 2023

DOC. Cine sunt candidații propuși de PSRM la funcția de consilier raional Ialoveni

29 septembrie 2023
999 vizualizări

La data de 26 septembrie, Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale nr. 21 (CECE 21) a aprobat listele cu candidații la funcția de consilier în Consiliul Raional Ialoveni, propuse de 7 partide, pentru alegerile din 5 noiembrie 2023. Una din hotărâri vizează lista propusă de Partidul Politic Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

Conform tragerii la sorți, PSRM va fi primul în buletinul de vot.

Vezi și cine sunt candidații înaintați de CUB, LOC, PDCM, PAS, PSDE, Platforma DA.

Primii doi și al patrulea candidat de pe listă sunt actualii consilieri raionali, aleși în 2019, la fel, pe listele PSRM, Ion Jomir. Ruslan Saca și Dan Cojocaru. Ruslan Saca este directorul „Chișinău-Gaz”, și, este indicat ca și susținător al PSRM, nu și membru de partid.

Pe poziția a treia este Onu Lidia, aleasă consilieră pe lista PSRM în Consiliul orășenesc Ialoveni la alegerile locale din toamna anului 2019. Aceasta, însă, a renunțat la mandatul de consilier, fiind numită Şef adjunct al Oficiul teritorial Chişinău Cancelaria de Stat a Republicii Moldova. La alegerile parlamentare din luna februarie 2019, Lidia Onu a candidat pe circumscripția uninominală Ialoveni, din partea Partidului Socialiștilor, dar s-a clasat pe locul 3, după Liviu Vovc și Monica Babuc.

Pe locul 6 este actualul consilier local PSRM în Costești, urmat de actualul consilier local în Ialoveni, Canțer Serghei și actuala consilieră locală în Puhoi, Țurcanu Nina.

Pe locul 12 se află Oancea Ion, consilier local în Horodca. Acesta a candidat și la funcția de primar în Horodca, în anul 2019, însă a acumulat cele mai puține voturi din cei trei candidați (109 voturi).

În lista candidaților PSRM se numără și candidata PSRM la alegerile locale din 2019, pentru funcția de primar de Hansca, Elena Cernei, care a acumulat doar 16 voturi. În listă se regăsește și Costiuc Ilie, consilier local în Cărbuna, ales în 2019. Duplava Vasile – ales consilier local în Cigîrleni, Catan Alexandru – ales consilier local în Molești, Balan Cecilia și Bîrcă Cozma – consilieri locali aleși în Văratic, Nani Oleg – consilier local ales în Ulmu.

10.HCECE inregistrare PSRM page 0002 1
10.HCECE inregistrare PSRM page 0003

Distribuie


ialoveni

Despre proiect

IaloveniOnline reprezintă o sursă de informare despre actualitatea locală, procesul de guvernare la nivel local, un instrument de sesizare a problemelor din raionul Ialoveni, dar și o platformă pentru discuții și comentarii.

mai multe informații

93 sesizări

ne implicăm pentru o comunitate mai bună

Dă de știre dacă ai observat o neregulă. Gunoi aruncat în stradă, corupție, ilegalități, drumuri sau trotuare deteriorate?

Pune umărul să le rezolvăm pe toate rând pe rând. Totul începe cu o sesizare.

Vezi toate sesizările